Identitatea nu este un obstacol, este un motor

Unicul popor cu care sârbii nu au purtat război sunt românii. Când vine vorba de românii din Serbia, care sunt la număr ceva mai puțin de 30.000 (după recensământul din anul 2011), ei trăiesc cu precădere în Voivodina și Serbia de Răsărit. Există o anumită identificare cu reperele naționale și respect pentru Țara Mamă, unii ar spune într-o măsură mai mare decât este cazul la românii din România. “Românii și sârbii sunt două popoare care de-a lungul istoriei au avut soartă similară. Au luptat împotriva acelorași inamici, au avut succese și realizări similare, au obiceiuri, mentalitate și tradiții asemănătoare, gândesc asemănător” precizează istoricul prof.dr. Mircea Măran, originar din Petrovasâla, adaugând că “românii se definesc în primul rând prin faptul că sunt oameni răbdători. Un popor care a suferit mult de-a lungul istoriei, a cărei țară s-a aflat pe calea marilor migrații ale populației și a marilor cuceritori.” Ziarista Ionela Mengher, originară din Alibunar care lucrează la București, la postul de Radio România Internaţional, Secţia sârbă, a vorbit despre cum se văd românii pe ei înşişi azi, din aspectul profesorului clujean, Daniel David: “Avem o părere bună despre noi, considerând că suntem persoane “calde” şi “inteligente”. Alţii ne văd ca patrioţi şi bine orientaţi. Mai recent, românii sunt asociaţi cu Dracula, mai ales în SUA, dar şi cu comportamente antisociale mai puţin conştiincioase, mai ales în Europa de Vest. Interesant, partea de lipsă de conştiinciozitate din heterostereotipurile faţă de români este recunoscută şi în autostereotipurile românilor”. Ea mai afirmă că ceea ce este foarte interesant pentru noi este dorinţa românilor de a face parte din lumea şi cultura occidentală. “În timp ce Constantin Rădulescu-Motru menționează că “Tipul de cultură, pe care sufletul poporului nostru a râvnit să-l realizeze, este tipul culturii europene occidentale”, Daniel David vorbeşte în lucrarea sa despre profilul psihologic de adâncime al românilor: “potenţialul pe care îl avem, este unul la nivelul altor ţări/culturi moderne şi democratice, astfel încât, prin prisma acestui profil, românii sunt perfect integrabili în lumea modernă”, conclude Ionela Mengher. Directorul Orchestrei Simfonice Voivodinene, originar din Ecica, Roman Bugar, pune accentul pe familie, religie, respectul față de ierarhie, uneori mai mult decât este necesar, precum și pe adaptabilitate, curtoazie, smerenie, moderație și dreptate ca fiind cele mai mari valori care îi caracterizează pe români.

ROMÂNII CARE AU LASAT URMĂ

“În ciuda tuturor adversităților, românii au produs personalități marcante în istoria culturii mondiale. Să îi amintim doar, în secolul al XX-lea, pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, George Enescu, Constantin Brâncuși, și pe mulți alții. Personalități cunocute pe plan mondial, cu realizări care au intrat în patrimoniul culturii universale” precizează Mircea Măran. “Se cuvine să avem respect faţă de toţi care au reuşit şi reuşesc, datorită aptitudinilor lor profesionale, să se integreze în societatea majoritarilor” afirmă Ionela Megher, adaugând: “rămânând în sfera preocupărilor mele profesionale, este foarte clar că nu putem să-i omitem pe cei care au pus bazele mass-media în limba română, fie că vorbim despre audiovizual, fie că vorbim despre presa scrisă. Evident, nu pot să trec cu vederea numele lui Vasko Popa, fondatorul revistei “Lumina”, o revistă de literatură, artă şi cutlură, care multe decenii la rând a putut sta la acelaşi nivel cu cele mai importante reviste de acest gen din fosta Iugoslavie şi ulterior, din Serbia şi bineînţeles, din România. Vasko Popa nu numai că a lăsat în patrimoniul cultural al românilor din Serbia o revistă culturală de înaltă ținută, ci şi-a ales şi un ucenic la fel de ambiţios şi la fel de conştient, Petru Cârdu, coordonatorul Comunei Literare Vârşeţ şi autorul a numeroase traduceri. Vreau să amintesc aici câteva nume de traducători care au contribuit şi care au depus o muncă titanică pentru o mai bună cunoaştere a literaturii române în spaţiul iugoslav/sârbesc: Adam Puslojić, Ileana Ursu-Nenadić, Milan Nenadić, Ioan Flora din generaţia vârstnică şi foarte buni traducători din generaţia tânără: Đura Miočinović, Daniela Popov, Oana Ursulescu, Marija Nenadić.” Pentru Roman Bugar, pe lângă Vasko Popa, cei care și-au lăsat amprenta prin munca lor sunt: dr. Radu Flora, Constantin Daniel, Școala de Pictură Naivă din Uzdin și Vichentie Petrovici Bocăluț.

ÎNVĂȚĂM UNII DE LA CEILALȚI

foto: aleksandar blanuša

“Procesul educațional din Serbia a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, însă o intervenție mai radicală în modernizarea și acomodarea la noile condiții pe care le impune societatea contemporană încă nu se poate observa. Aceasta valorează în special atât pentru materiile importante pentru formarea și păstrarea identității etnice și culturale, cât și pentru cele care au ca obiectiv dezvoltarea culturii civice, protejarea mediului, cunoașterea legislației și a istoriei popoarelor vecine”, afirmă Mircea Măran subliniind: “nu poți lua o atitudine despre cineva doar pe baza unor cunoștințe superficiale privind oamenii cu care trăiești.” Ionela Mengher vizează în mod diferit conținutul programului educațional: “periodic, am posibilitatea să răsfoiesc manualele după care învaţă copiii din Serbia şi, în mod aparte, pe cele care sunt folosite la cursurile în limba română. Adeseori, am impresia că autorii respectivelor manuale nu țin cont de vârsta celor cărora le sunt adresate acestea. Probabil, dintr-o dorinţă exagerată de autoafirmare, de cele mai multe ori limbajul intâlnit în manuale este unul dificil și complicat. Subiectele devin, astfel, greu de îngurgitat. M-aş bucura dacă viitorii autori de manuale ar avea în vedere că “doar dacă te cunoşti pe tine însuţi, îi poţi cunoaşte şi pe alții” conclude ea. Roman Bugar afirmă că problema este mai complexă și nu o putem percepe unilateral. “Nu învățăm despre o națiune dacă îi cunoaștem doar trecutul – sistemul de ordine socio-politică, războaiele etc. Poporul rămâne în memoria lumii prin personalitățile sale, prin specificul său, prin cultură, literatură, artă, creativitate, fără aceste aspecte, el nu există ca o comunitate civilizată”, precizează Bugar.

Ce ar trebui atunci să învețe comunitatea românească din Serbia de la poporul majoritar sârb și invers? “Minoritatea română de la noi ar trebui să urmeze modelul unitatății și fermității poporului sârb când vine vorba de rezolvarea anumitor probleme de interes național, conform căruia majoritatea susține interesul național ca interes primar, indiferent de opțiunile politice” spune Măran și conchide: “românii de la noi ar trebui să lupte mai ferm pentru păstrarea identității naționale, luând modelul concetățenilor sârbi din alte zone geografice.” Având aceeași atitudine ca și profesorul Măran, Roman Bugar susține în continuare că poporul sârb ar avea ceva de învățat de la români, și anume: “toleranță față de ceilalți”, apoi, “că și cel mai prost guvern are un final și să înțeleagă că nu sunt buricul pământului”. Ionela Mengher susține că cele două popoare ar trebui să se cunoască reciproc prin lectură. “Pe lângă traducerile literare, îndrăznesc să propun cititorilor ziarului “Vreme” câteva lucrări pe care personal le consider de referinţă pentru abordarea acestui subiect: Ivana Stefanović, “O poveste privată conform conținutului unei valize”, Službeni glasnik, 2013, Nikola Gavrilović, “Sârbii și românii de-a lungul secolelor”, “Relațiile sârbo-române de-a lungul secolelor”, Prometej, 1997, şi, bineînţeles, eseurile lui Nicolae Iorga. De prea puţine ori se spune că, perimata fraza pe care o auzim și astăzi la orice întâlnire bilaterală cum că “România are doi mari prieteni: Marea Neagră şi Serbia”, îi aparţine chiar lui Iorga” conchide ea.